Informare

De la poluare la cancer pulmonar

Cercetătorii cred că au găsit elementul care favorizează dezvoltarea tumorilor pulmonare.

Scurtă descriere

Cancerul pulmonar provocat de poluare poate fi prevenit? Un nou studiu identifică misterul din spatele incidenței cancerului la nefumători și deschide calea spre noi abordări ale prevenției cancerului pulmonar

Chiar și nefumătorii sunt predispuși la apariția cancerului pulmonar, dacă aerul pe care îl respirăm zi de zi are un grad înalt de poluare. Cercetătorii britanici cred, însă, că au găsit calea premergătoare apariției cancerului pulmonar și veriga care, odată ruptă, ar putea inhiba dezvoltarea acestei forme de cancer.

Potrivit celui mai recent studiu în care au fost incluși peste 400.000 de oameni, îmbolnăvirea se produce prin activarea unor celule care erau în mod normal inactive. Odată activate, aceste celule sunt cele care produc mutațiile în țesutul sănătos, spun cercetătorii.

”Această lucrare de cercetare contribuie la înțelegerea mecanismului prin care factorii poluanți din aer contribuie la apariția primelor stadii de cancer pulmonar, mai ales la persoane care nu au fumat niciodată” afirmă profesor doctor William Hill, co-autor al studiului și cercetător la Francis Crick Institute din Londra.

Rezultatele studiului publicat în luna martie 2023 în revista Nature vin ca un semnal de alarmă pentru reducerea poluării la nivel global, dar și cu speranțe în ceea ce privește prevenția cancerului pulmonar provocat de poluare, scrie publicația Medscape.

Poluarea provoacă 1 din 10 cazuri de cancer pulmonar. Dar cum acționează?

Poluarea aerului cauzează 1 din 10 cazuri de cancer pulmonar, afirmă Cancer Research UK, instituție care identifica în 2019 aproximativ 300.000 de decese asociate cu expunerea la pulberi în suspensie (PM2,5) la nivelul Regatului Unit.

Pornind de la această premisă, cercetătorii au încercat să deslușească misterul mecanismului biologic care face legătura între poluare și cancerul pulmonar. Speranța lor este că, astfel, ar putea interveni înainte ca poluarea să-și facă efectul.

Echipa de studiu s-a concentrat pe cancerul pulmonar determinat de receptorul factorului de creștere epidermal (EGFR), care apare cel mai adesea la cei care nu au fumat niciodată sau ocazional, dar și pe pe particulele de mediu care măsoară ≤2,5 μm (PM2,5). Acestea din urmă sunt particulele suficient de fine încât să ”călătorească” în plămâni și care sunt asociate cu un risc ridicat de apariție a cancerului pulmonar.

Doctor Hill și colegii săi au analizat date de la peste 400.000 de oameni din trei țări, în zone cu diferite niveluri de poluare PM2,5. Echipa găsit o asociere semnificativă între nivelurile ridicate de PM2,5 și incidența cancerului la plămâni în 32.957 de cazuri de cancer la nefumători din Marea Britanie, Coreea de Sud și Taiwan.

Cercetătorii au studiat apoi problema pe șoarecii de laborator. Concluzia a fost că factorii poluanți din aer au generat un flux de macrofage în plămâni și au favorizat eliberarea elementului interleukină-1-Beta, principalul mediator al răspunsului inflamator. Potrivit echipei de studiu, acest proces este cel care alimentează geneza tumorii.

Cercetătorii mai spun și că un tratament cu anticorpi anti-interleukină-1-Beta pe perioada expunerii la particule PM2,5 ar reduce dezvoltarea cancerului la plămâni cauzat de particulele poluante din aer.

Studiul demonstrează că poluarea aerului activează celule din plămâni care generează mutații cauzatoare de cancer, ”contribuind la creșterea și formarea, într-un final, a tumorii”, afirmă Hill.

Un pas uriaș spre prevenție

Într-un alt articol publicat în revista Nature pe acest subiect, Allan Balmain, doctor în medicină la Universitatea din California, spune că rezultatele acestui studiu ar putea avea implicații majore în ceea ce privește modul în care poate fi abordată prevenția cancerului.

”Dacă înțelegem mecanismul biologic al apariției cancerului am putea identifica indivizii aflați în grupa de risc iar asta, în viitor, ar putea deschide căi de prevenție a cancerului pulmonar cauzat de aerul pe care îl respirăm. În acest moment nu se poate face nimic pentru a îndepărta celulele care au suferit mutații și care se acumulează în țesutul normal, însă dacă știm că există acest stadiu de dezvoltare care influențează rata de evoluție a cancerului, atunci inhibarea acestui stadiu ar putea fi o modalitate eficientă de prevenție a cancerului”, scrie el.

O altă opțiune evidentă în ceea ce privește prevenția este să reducem nivelul de poluare din aer, afirmă doctorul care a condus cercetarea.

”Studiul nostru este un semnal de alarmă pentru reducerea emisiilor PM2,5 la nivel global”, mai spune Hill, care este de părere că impactul acestei cercetări privind factorii nocivi din mediul înconjurător ar putea avea efecte majore în abordarea cancerului în general, nu doar la nivel pulmonar.

Studiul publicat în revista Nature deschide astfel o cale pe care știința nu a mai pășit până acum, una în care știm care poate fi elementul-cheie în cancerul provocat de factorii de mediu. Și atunci când știm care sunt cauzele, găsim mai ușor și soluțiile, iar asta ne dă o speranță în plus celor care încercăm să ducem o viață sănătoasă în mijlocul marilor orașe.

 

Sursa:

medscape.com

Citește mai mult

Limfedemul este o afecțiune complexă, caracterizată prin acumularea de fluid limfatic în țesuturi, ce provoacă umflături semnificative în părțile afectate ale corpului, în special în membre. Deși poate apărea în

La începutul anului, peisajul emoțional poate părea destul de complicat, iar conceptul de “Blue Monday” se face remarcat prin impactul său asupra stării noastre de spirit și sănătății mintale. Această

În această perioadă a sărbătorilor de Crăciun, este important să recunoaștem că, în ciuda bucuriei care ne înconjoară, este posibil să simți o serie de emoții mai dificile. Este perfect

terapie hormonală

Speaker: Dr. Virginia Lazăr | Host: Psiholog Titiana Perfect | 2 octombrie 2024 *transcriere webinar PARTEA I – Prezentare Numele meu este Virginia Lazăr și sunt medic primar obstetrică și

Stigmatizarea și impactul acesteia asupra pacientului oncologic

Atunci când primiți diagnosticul de cancer, este natural să vă simțiți copleșiți. În afară de provocările medicale, mulți pacienți se confruntă cu probleme emoționale și sociale semnificative, inclusiv stigmatizarea. Studiul

Cancerul bucal ar putea fi identificat mai rapid și ar putea fi tratat în 90% din cazuri.
Conștientizare și prevenție

Informații actualizate despre boala neoplazică

Citește articolele pe care specialiștii noștri le-au pregătit pentru tine, descoperă resurse și informații actualizate din zona de cercetare.

Abonează-te la newsletter

Rămâi permanent informat în legătură cu proiectele noastre, evenimentele pe care le organizăm dar și informații utile.