Informare

Acupunctura combate oboseala în cancerul la sân?

Un studiu a demonstrat cum funcționează acest tratament miraculos.

Acupunctura se dovedește încă o dată eficientă în combaterea oboselii, un efect secundar foarte des întâlnit mai ales în rândul pacientelor care fac sau au făcut chimioterapie pentru a trata cancerul la sân.

Mulți se întreabă cum, mai exact, funcționează această terapie, iar cercetătorii s-au conformat și au demonstrat într-un studiu de laborator pas cu pas efectul miraculos.

Aceștia au investigat modificările provocate de acupunctură în comportamente ce simulează oboseala sau inflamația intestinală la șoareci de laborator. Apoi, a fost analizată corelarea cu microbiomul intestinal și alți indicatori. Rezultatele au demonstrat cum tratamentul prin acupunctură ar putea fi eficient în combaterea oboselii și ar putea ameliora toate aceste simptome specifice unei perioade greu de suportat pentru mulți dintre pacienți.

Oboseala în cancer

Oboseala este cel mai des întâlnit efect secundar al tratamentului cancerului. Ea se manifestă continuu și generează o scădere a calității funcțiilor cognitive, afectând inclusiv sănătatea emoțională. Ea nu poate fi tratată prin odihnă și somn, ceea ce duce la o degradare a funcțiilor corpului și a calității vieții.

Deși rata supraviețuirii este din ce în ce mai bună, cancerul la sân rămâne cea mai cea mai comună formă de cancer la femei din întreaga lume. Iar în această formă de cancer oboseala apare mai des decât în alte forme ale bolii. Potrivit studiilor, 60% dintre pacientele care suferă de cancer la sân se vor confrunta cu simptome severe de oboseală chiar și la 12 luni după chimioterapie.

În plus, studiile au demonstrat că incidența oboselii în rândul pacienților care fac chimioterapie este între 70% și 100% și că gradul de oboseală este semnificativ mai mare la aceștia față de cei care nu fac chimioterapie.

Pe urmele efectelor miraculoase

Un studiu publicat în Frontiers in Endocrinology a demonstrat cum tratamentul pe bază de acupunctură ameliorează stările date de chimioterapie.

Concret, studiul a fost făcut pe câțiva zeci de șoareci de laborator care au trecut prin chimioterapie și, apoi, o parte au fost tratați prin acupunctură. La final, animalele au trecut și prin testul apei, iar cercetătorii au putut analiza viteza de deplasare prin înot și au concluzionat că șoarecii care nu au beneficiat de acupunctură au obosit mai repede decât cei din grupul celor care au fost tratați cu această metodă. Desigur, ulterior testului, cercetătorii au analizat mai în detaliu care sunt efectele acupuncturii în corp.

Potrivit acestora, secretul eficienței acestui tratament ar putea fi strâns legat de axa creier-intestin-microbiom.

Microbiomul intestinal este o comunitate microbiană complexă și diversă în intestin care joacă un rol important în reglarea homeostaziei imune, reglând funcțiile creierului și metabolismul.

În același timp, dereglarea microbiomului intestinal se află în strânsă legătură cu apariția și dezvoltarea tumorilor iar unele studii au descoperit că reacțiile adverse provocate de chimioterapie în cancerul de sân influențează și sunt influențate de microbiom.

Atunci când apare un dezechilibru la nivelul microbiomului, microbii din intestin pot distruge permeabilitatea barierei intestinale, pot cauza inflamația intestinului, pot cauza un răspuns inflamatoriu periferic, distrugând apoi bariera hematoencefalică, ducând la un răspuns inflamatoriu din partea creierului, provocând disfuncția axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (HPA), ducând într-un final la disfuncții neurologice.

În același timp, chimioterapia poate activa citokinele periferice proinflamatorii și poate provoca inflamarea sistemului nervos central prin creșterea permeabilității barierei fiziologice care, la rândul său, provoacă disfuncția axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (HPA), conducând în cele din urmă la oboseală.

Pe scurt, pare a fi o reacție în lanț a organismului care pornește de la un dezechilibru.

Acupunctura, o revenire la starea de echilibru?

Acupunctura este un tratament non-medicamentos care implică inserarea unor ace fine în anumite puncte din corp, fiind de asemenea o terapie alternativă folosită la scară largă în medicină.

Spre exemplu, pe partea din faţă a gambei se află punctul Zusanli la aproximativ o palmă sub rotulă. Acupunctura aplicată de specialiști în acel punct are efecte antiinflamatorii, antioxidante, reducând starea de oboseală considerabil.

Punctul Sanyinjiao, aflat la patru degete deasupra gleznei sau punctul Baihui aflat in vârful capului, poate contribui la scăderea în intensitate a durerii, la reducerea anxietății, depresiei și oboselii.

Punctele Qihai (1,5 cm sub buric) și Guanyuan (aproximativ 8 cm sub buric) contribuie semnificativ la diminuarea senzației de disconfort și permite corpului să se odihnească.

Studiile au confirmat că, după aplicarea terapiei de acupunctură în aceste patru puncte gradul de oboseală în rândul pacienților în convalescență a scăzut considerabil față de situația pacienților care nu au parcurs această terapie, iar calitatea vieții a crescut considerabil.

National Institutes of Health din SUA a recunoscut acupunctura ca fiind un tratament eficient într-o gamă largă de boli. În plus, Organizația Mondială a Sănătății recomanda încă din 2003 folosirea acupuncturii în peste 100 de boli.

Datorită avantajelor acupuncturii în reglarea  diferitelor procese biologice, această terapie este folosită  pentru tratarea reacțiilor adverse cauzate de terapia tumorilor, printre care și oboseala, scăderea capacității măduvei osoase de a produce celule, voma și disfuncțiile somnului.

Cel mai important, însă, este faptul că acupunctura este eficientă în combaterea oboselii atât în timpul cât și după încheierea chimioterapiei. În plus, studii conexe au confirmat că acupunctura poate contribui la reglarea microbiomului intestinal și la refacerea echilibrului vieții pacientului.

Cel mai recent studiu Frontiers in Endocrinology vine, așadar, să întărească prin argumente științifice și să explice în termeni specifici cum funcționează această ”minune”, ca terapie alternativă pentru cei aflați în căutarea unui fragil echilibru în timpul sau după chimioterapia cancerului la sân.

Surse: 

https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fendo.2022.921119/full

Citește mai mult

La începutul anului, peisajul emoțional poate părea destul de complicat, iar conceptul de “Blue Monday” se face remarcat prin impactul său asupra stării noastre de spirit și sănătății mintale. Această

În această perioadă a sărbătorilor de Crăciun, este important să recunoaștem că, în ciuda bucuriei care ne înconjoară, este posibil să simți o serie de emoții mai dificile. Este perfect

terapie hormonală

Speaker: Dr. Virginia Lazăr | Host: Psiholog Titiana Perfect | 2 octombrie 2024 *transcriere webinar PARTEA I – Prezentare Numele meu este Virginia Lazăr și sunt medic primar obstetrică și

Stigmatizarea și impactul acesteia asupra pacientului oncologic

Atunci când primiți diagnosticul de cancer, este natural să vă simțiți copleșiți. În afară de provocările medicale, mulți pacienți se confruntă cu probleme emoționale și sociale semnificative, inclusiv stigmatizarea. Studiul

Cancerul bucal ar putea fi identificat mai rapid și ar putea fi tratat în 90% din cazuri.
Cercetătorii cred că au găsit elementul care favorizează dezvoltarea tumorilor pulmonare.
Conștientizare și prevenție

Informații actualizate despre boala neoplazică

Citește articolele pe care specialiștii noștri le-au pregătit pentru tine, descoperă resurse și informații actualizate din zona de cercetare.

Abonează-te la newsletter

Rămâi permanent informat în legătură cu proiectele noastre, evenimentele pe care le organizăm dar și informații utile.